VIDEO! Filmul tragediei tinerei de 17 ani decedată în condiții suspecte: „Mamă, vino să mă iei de aici că ăștia mă omoară!”

0
6548

Apar informații noi în cazul decesului misterios al unei adolescente în vârstă de 17 ani. Mama tinerei a povestit cum s-au desfășurat evenimentele de la momentul în care aceasta a ajuns la spitalul din Focșani pentru a aduce pe lume un bebeluș. Într-o emisiune televizată, Rodica Miroiu a refăcut filmul evenimentelor din ultimele luni de viață ale fiicei sale. “Sarcina a decurs foarte bine, s-a dus lună de lună la analize, sarcina a fost monitorizată tot timpul, sarcina mergea bine… chiar era fericită că se apropie momentul când urma să-și aducă copilul pe lume, mai ales că știa din ecografie că este băiețel, și-și dorea un băiețel. Au internat-o în sala de nașteri și nu știu ce s-a întâmplat că după o oră mi-a spus fata că a făcut o injecție și s-a oprit travaliul. Pur și simplu nu mai avea dureri, contracții… adică avea dar ușoare. A scos-o din sala de nașteri, a dus-o pe salon și fata m-a sunat plângând și mi-a spus: „mamă vino să mă iei de aici că ăștia mă omoară, îmi omoară copilul!” Am căutat s-o liniștesc, am plecat cu soțul ei s-o liniștim. Am ajuns acolo în jur de 9 dimineața, am încercat să vorbim cu doamna doctor dar nu era de găsit, am încercat să intrăm la fată, nu ne-au dat voie și am sunat un medic din Buzău. Vroiam să o transferăm de acolo. Ne era teamă, se făcuse ora 1 și reveniseră contracțiile. Până la urmă am convins-o și pe ea: e spital, aici, ești pe mâna medicilor, mamă!”, a povestit mama fetei la emisiunea Acces Direct.

Într-o zi de sâmbătă, pe 16 aprilie 2022, adolescenta a născut în urma unei operații de cezariană un băiețel sănătos. După cinci zile, fata a început să se simtă rău acuzând dureri insuportabile și a mers din nou la spital. Medicii i-ar fi spus că totul este în regulă și i-ar fi prescris calmante pentru durere. Văzând că starea de sănătate a fetei nu se îmbunătățește, familia a decis să meargă cu ea la o clinică privată unde i-au fost făcute mai multe analize. A mers cu acestea la spital unde a fost internată și operată din nou de același medic care intervenise chirurgical și prima dată. Conform unor surse apropiate de anchetă, fata ar fi fost internată din nou în data de 12 iulie, atunci când s-a intervenit pentru a treia oară. Patru zile mai târziu tânăra a decedat.

Avocatul familiei a dezvăluit în emisiunea televizată care a fost cauza care a dus la decesul tinerei mămici. Adrian Cuculis spune că s-ar fi uitat material operatoriu în corpul pacientei. “Concluziile INML: “posibil, și cel mai probabil, septicemia a fost o reacție la corpuri străine, pelvi-abdominale restante post-operație”. Deci s-a uitat material operator în corpul pacientei care a murit, ulterior. La percheziții poliția a ridicat tot ceea ce înseamnă documentele pacientei și fișele de internare și tot ce au făcut ei din punct de vedere medical și ce au consemnat din punct de vedere legal”, a spus avocatul familiei, Adrian Cuculis. Declarațiile avocatului sunt întărite de spusele surselor noastre care ne-au declarat că în corpul tinerei s-au găsit materiale medicale uitate anterior de medicul care a efectuat operația de cezariană.

Marți, procurorii au descins la domiciliile a trei medici de la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani, dar și la sediul unității medicale de unde au ridicat mai multe înscrisuri. Conform informațiilor noastre, unul dintre medici este cercetat pentru ucidere din culpă, în timp ce alți doi sunt acuzați că ar fi încercat să ascundă greșelile.  ”În cauză s-a început urmărirea penală in rem și in personam față de un număr de 3 persoane, medici în cadrul unității spitalicești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, fals intelectual, favorizarea infractorului. La data de 8.11.2022, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au pus în executare sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani un număr de șapte mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane, precum și la sediul Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon Focșani”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.