VIDEO: Focșaniul a ieșit în stradă să protesteze împotriva legilor care scapă infractorii de pușcărie

0
2904

Circa 400 de persoane s-au adunat miercuri seara în Piața Unirii din Focșani ca să protesteze în mod pașnic împotriva ordonanțelor adoptate marți seara de Guvernul Grindeanu, privind modificarea legislației anticorupție. Grațierea unor fapte și dezincriminarea abuzului în serviciu au scos oamenii în stradă în toată țara, zeci de mii de protestatari adunându-se în capitală și în multe orașe ale țării. La Focșani, înarmați cu pancarte și mesaje anti-PSD, oamenii au cerut abrogarea ordonanțelor adoptate la ceas de seară de Guvern.

”Dragnea, eşti ruşinea ţării”,”Nu mai vrem corupţie”, “DNA să vină să te ia” au fost doar câteva dintre mesajele transmise de focșănenii care au ieșit în stradă. Au fost scandate lozinci împotriva Guvernului Grindeanu, dar şi împotriva lui Marian Oprişan, exponentul PSD în Vrancea. Spre deosebire de alte proteste, când oamenii se adunau în fața Prefecturii, de data aceasta protestatari s-au adunat în jurul obeliscului, simbol al unității naționale. Ulterior, focșănenii au plecat din Piața Unirii și au mărșăluit până la sediul PSD, unde s-au oprit pentru câteva minute pentru a striga lozinci anti-PSD și împotriva politicii promovate de partidul de guvernământ.

Protestatarii au revenit apoi în Piaţa Unirii, unde au continuat protestul în mod paşnic, sub privirile forţelor de ordine. Printre protestatarii de la Focșani s-au remarcat și câțiva oameni politici de la PNL. Aceștia au precizat că au descins în mijlocul protestatarilor ca simpli cetățeni, revoltați de adoptarea ordonanțelor, și nu ca oameni politici.

protest piata unirii focsani2 - VIDEO: Focșaniul a ieșit în stradă să protesteze împotriva legilor care scapă infractorii de pușcărie

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.