VIDEO! Focșaniul lucrului prost făcut sau cum se scurg 80 de milioane de euro pe apa… din strada Liliacului, cartierul Mândrești!

0
387

Probabil unii dintre cei mai nefericiți locuitori ai municipiul Focșani din aceste zile trăiesc în cartierul Mândrești, și anume pe strada Liliacului. Acolo, de cel puțin două săptămâni lucrătorii de la CUP se joacă cu obstinație de-a Meșterul Manole, în sensul că strada respectivă a devenit un șantier perpetuu. Țeava de alimentare cu apă se sparge aproape în fiecare zi, de multe ori în același loc, astfel încât furnizarea apei potabile în zonă a devenit un fel de joc „De-a baba oarba”. Întrucât intervențiile oamenilor Companiei de Utilități Publice Focșani sunt așa de dese în zonă, ei au devenit, practic, rezidenți permanenți ai cartierului. „Este o situație pe care o cunoaște și primarul Cristi Misăilă și directorul de la CUP… Avem 150 de metri de țeavă pe strada Liliacului care a suportat până acum cel puțin 50 de avarii. În 8 zile s-a stabilit un nou record, respectiv 3 avarii. După ce au remediat-o pe cea de a doua, nici nu au apucat să-și strângă utilajele că a fost nevoie să intervină din nou. Astăzi dimineață am observat că țeava s-a spart din nou. Vă rog să mă credeți că a devenit o tragedie”, ne-a spus un cetățean care locuiește chiar pe strada cu pricina. Ne-am deplasat la fața locului pentru a verifica povestea și, fără dubii, după ce am stat de vorbă cu mai mulți oameni am fost nevoiți să-i dăm dreptate. Pe o lungime de peste 100 de metri, zeci de gropi, la o distanță mică una de alta, erau înșirate ca mărgelele pe ață. Mai mult, oamenii ne-au spus că în fiecare dintre aceste hârtoape astupate oamenii CUP interveniseră și de 5 ori, practic țeava respectivă fisurându-se pe fiecare centimetru pătrat. Un bărbat cărunt, îmbrăcat cu un pulover albastru privește neputincios, cu mâinile în șolduri, muncitorii care peticesc țevile cu avânt proletar: „Avariile au început cam de anul trecut. Cu apa stăm prost. Când se apucă de remedieri sistează alimentarea, apoi când termină se sparge iar… Ca să nu vă mint, în ultimele 7 zile au fost cam 3-4 avarii. De multe ori țevile se sparg în același loc. Ieri, spune omul arătând cu degetul către o groapă astupată de curând, s-a spart aici. După 2 ore s-a spart dincoace. Azi dimineață curgea în altă parte. Ce să mai… e treabă făcută de mântuială”.

Treabă făcută de mântuială dar pe o căruță de bani, am adăuga noi, căci aici vorbim de un proiect co-finanțat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, finalizată în urmă cu 5 ani, pe vremea fostului edil Decebal Bacinschi, proiect al cărui beneficiar este chiar CUP Focșani. Asta înseamnă 341.888.814 lei (70.210.250 de euro) din fonduri europene și 52.288.876 lei (10.738.037 euro) bani de la Guvernul României. Cu alte cuvinte, o investiție de peste 80 de milioane de euro. Singurele explicații posibile la toată tărășenia sunt că nu s-au folosit materiale de calitate ori lucrările nu au fost executate așa cum ar trebui, la parametri. De altfel, directorul CUP SA, Gheorghe Vasilescu a recunoscut că materialele folosite la lucrări au fost de proastă calitate și că singura soluție pentru a rezolva problema este înlocuirea totală a rețelei de alimentare cu apă în acestă zonă. Din păcate, șeful CUP nu ne-a oferit și o dată precisă când se va întâmpla acest lucru. „Toată rețeaua trebuie schimbată pentru că s-a lucrat cu material foarte prost. Probabil când s-a realizat lucrarea, cu câțiva ani în urmă, s-a întâmplat treaba aceasta. Deci este necesară o înlocuire totală dar acum intervenim pentru o rezolvare imediată, pentru a sista pierderea de apă. Deocamdată ne pregătim, analizăm situația pentru a ști exact cât trebuie să înlocuim”, ne-a spus directorul CUP Focșani, Ghorghe Vasilescu. Partea bună a lucrurilor este că el ne-a asigurat că cetățenii nu vor plăti din buzunar pierderile de până acum.

Revelion 2023 Antal Queen 2
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Revelion 2023 SARA Events

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.