VIDEO: Liberalii vrânceni își aleg noua structură de conducere | Cine sunt candidații înscriși pe liste

0
195

Duminică, liberalii din Vrancea își vor alege noua structură de conducere a partidului pentru următorii 4 ani. În cadrul Conferinței Județene a PNL Vrancea, care va avea loc în data de 1 august, delegații își vor alege președintele partidului, doi prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți și membrii în Biroul Politic Județean. De asemenea, se va alege și un trezorier al partidului, un președinte al Comisiei de Arbitraj Județean, dar și un președinte al Comisiei județene de Recenzie și Cenzori.

Așa cum era de așteptat, actualul președinte al filialei vrâncene, Cătălin Toma, va candida pentru un nou mandat în fruntea PNL Vrancea. Pentru cele două funcții de prim-vicepreședinte s-au înscris 3 candidați: primarul comunei Suraia, Maria Stroe, care candidează pentru una dintre funcții, în timp ce pentru cealaltă candidează prefectul Gheorghiță Berbece și actualul prim-vicepreședinte Daniel Moroșanu. Situația se repetă și pentru cele 8 posturi de vicepreședinte. Pentru 6 dintre acestea există câte o singură candidatură: Neculai Tănase, Adrian Crețu, Valerică Zamfirescu, Dragoș Ciobotaru, Janina Lazăr și Nini Săpunar, în timp ce pentru 2 posturi de vicepreședinte s-au înscris câte doi candidați: George Colev (fost candidat pentru Camera Deputaților) și Florin Jan Vasilache (consilier la Ministerul Agriculturii) și, respectiv, profesorii Livia Marcu și Lăcrămioara Moise.

De remarcat este faptul că niciunul dintre parlamentarii Partidului Național Liberal, filiala Vrancea, nu s-a înscris în competiția internă. În schimb, conform statutului, parlamentarii Ion Ștefan (deputat), Ionel Dancă (deputat) și Raluca Ioan (senator) sunt membri de drept în Biroul Politic Județean. 21 de candidaturi au fost depuse pentru posturile de membri în Biroul Politic Județean, pentru funcția de trezorier candidează consilierul județean Florin Nedelcu, pentru funcția de Președinte al Comisiei de Arbitraj Județene, Bordea-Ștefan Carmina-Veronica și pentru funcția de Președinte al Comisiei județene de Recenzie și Cenzori: Dumitriu Emilian-Florin. La alegerile de duminică este așteptat să participe și președintele PNL, Ludovic Orban. Filiala vrânceană a partidului și-a făcut publică susținerea lui Ludovic Orban, în bătălia pentru obținerea unui nou mandat în fruntea PNL.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.