VIDEO! Lucrările de asfaltare pe DJ 205C Golești-Cîrligele-Vârteșcoiu-Odobești vor fi gata până la finalul acestui an

0
327

Lucrările de asfaltare pe drumul județean 205C care leagă localitățile Golești-Cîrligele-Vârteșcoiu și Odobești vor fi finalizate până la finalul acestui an. Potrivit președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, din totalul celor 16 km au mai rămas de asfaltat doar 2 km. Dacă vremea va permite, până la sfârșitul acestui an, firma care se ocupă de lucrări va reuși să finalizeze lucrările. „Continuă modernizarea drumurilor județene! În aceste zile are loc asfaltarea drumului județean 205 C, tronsonul Cârligele – Vârteșcoiu. Dacă vremea ne va ajuta, până la finalul anului vom putea circula pe ruta Golești – Odobești, prin Vârteșcoiu, în condiții foarte bune”, a anunțat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Proiectul cu o valoare de 46,7 milioane de lei este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În cadrul acestui proiect sunt prevăzute lucrări de modernizare a 15 km din DJ 205 C, lucrări de reabilitare ale podului existent (la km 7+690), cu modificarea elementelor de gabarit actuale și păstrarea suprastructurii, înlocuirea podului existent cu un pod nou (la km 10+800), amenajarea de trotuare, treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic, montarea de indicatoare rutiere, parapete de protecţie și marcaje rutiere. „În urma realizării lucrărilor de reabilitare și modernizare, circa 30.000 de locuitori din localitățile cu acces la DJ 205 C (Odobeşti, Coteşti, Goleşti, Cîrligele, Cîmpineanca, Vîrteşcoiu) vor beneficia de condiții mult îmbunătățite de trafic„, a mai transmis președintele CJ Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.