Consiliul Județean Vrancea anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 241A, pe tronsonul limită județ Galați – Tănăsoaia – Corbița – limită județ Bacău. După ani de degradare care l-au făcut impracticabil, acest drum foarte important din nordul județului a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, fiind acum gata să ofere condiții de trafic moderne și sigure pentru locuitorii și transportatorii din zonă.
Procesul de modernizare a DJ 241A a urmat un parcurs complex, desfășurat pe mai mulți ani. În 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului, în 2020 a început etapa de proiectare iar execuția lucrărilor a demarat în 2022. Investiția a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, având o valoare totală de 34 milioane de lei (aproximativ 6,8 milioane euro).
Pentru a asigura o infrastructură rezistentă și durabilă, lucrările au fost executate la standarde înalte de calitate. Consolidarea și stabilizarea platformei drumului s-au realizat cu piatră concasată provenită din carierele de la Tulcea. Suprafața de rulare este asigurată prin aplicarea a două straturi de asfalt – strat de binder și strat de uzură – iar siguranța și viabilitatea drumului au fost îmbunătățite prin construirea de poduri, podețe, șanțuri și ziduri de sprijin.
„Este o lucrare care are termen de garanție 10 ani și, datorită calității foarte bune a stratului de uzură, cât și a betoanelor și a rosturilor betonate de pe șanțuri și podețe, va asigura o viabilitate și o utilizare îndelungată a acestui tronson de 14 km de drum județean, care va contribui la dezvoltarea zonei de nord a județului Vrancea”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.