Luni, de Ovidenie, la Tichiriș, în comuna Vidra a avut loc o ediție specială a târgului din zonă. Un incident neprevăzut a fost pe punctul de a transforma totul într-o tragedie. Din senin, o dubiță cu marfă a luat foc, într-un moment în care tîrgul era extrem de animat.
Sute de oameni – cumpărători, vânzători, producători se aflau în târg. Mai mulți oameni au sărit imediat să dea o mână de ajutor la stingerea incendiului iscat din senin. Din fericire, focul nu s-a extins.
Pompierii urmează să stabilească din ce cauză s-a declanșat incendiul, dar cel mai probabil la mijloc ar fi un scurtcircuit electric.
Sursa video: Facebook
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.