VIDEO! Podul provizoriu de la Vadu Roșca a fost finalizat și deschis circulației rutiere!

0
425

Lucrările la podul provizoriu peste râul Putna, de la Vadu Roșca, au fost finalizate. După prăbușirea unui capăt al podului aflat în construcție pe drumul județean 204D, autoritățile județene au luat decizia ca în zonă să fie construit un pod provizoriu pentru ca cetățenii să nu fie nevoiți să facă un ocol de aproximativ 15 km. Joi dimineață, președintele și vicepreședintele CJ Vrancea, alături de primarul din comuna Vulturu s-au deplasat la fața locului pentru a inspecta modul în care au fost executate lucrările. Circulația pe podul provizoriu va fi deschisă circulației publice, însă cu o restricție de tonaj de 7,5 tone. „De astăzi se poate circula din nou pe DJ 204 D, pe ruta dintre Vadu Roșca și Vulturu, în zona podului devenit inaccesibil după incidentul produs la începutul lunii mai. Ca administrație județeană am derulat toate procedurile legale, respectând legislația, astfel încât siguranța celor care vor folosi podul provizoriu să fie maximă! Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe cei care folosesc ruta respectivă că facem toate demersurile în vederea aducerii podului vechi la starea inițială, în vederea continuării reabilitării”, a transmis președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma. În același timp, administrația județeană a demarat deja toate procedurile de refacere a podului dărâmat la sfârșitul lunii aprilie.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.