VIDEO! Polițiștii, jandarmii și pompierii vrânceni vor fi la datorie în zilele de Paște!

0
207

Pe întreaga perioadă a sărbătorilor pascale, autoritățile din Vrancea, IPJ, IJJ și ISU, se vor afla la datorie. Între 30 aprilie și 3 mai, pentru menținerea ordinei și siguranței publice, la nivelul județului vor acționa peste 600 de polițiști cu aproximativ 300 de autospeciale. Vor fi supravegheate locurile aglomerate, în apropierea lăcașurilor de cult unde vor avea loc slujbe religioase dar și în localitățile turistice și zonele de agrement. În fiecare zi, 200 de polițiști vor acționa pe drumurile din județ pentru prevenirea accidentelor de circulație. De asemenea, efectivele ISU Vrancea vor fi angrenați într-o serie de activități ce vizează asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Pompierii vrânceni vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea asistenței medicale de urgență. În aceste zile sunt efectuate controale cu scopul de a verifica modul în care sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor în bisericile din Vrancea. În aceste zile, 100 de pompierii sunt gata să acționeze imediat dacă situația o va impune. Jandarmii vrânceni vor participa alături de echipajele de poliție la asigurarea ordinii și liniștii publice, la lăcașurile de cult, în zonele de agrement și în cele montane.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.