VIDEO: Prefectul Hornea ia în calcul demisia! Situația în care e județul nu îl lasă totuși să plece, deocamdată

0
348

Prefectul județului Vrancea, Sorin Hornea, numit în funcție în anul 2016 de Guvernul Cioloș, unul dintre puținii prefecți din țară care au scăpat până acum de valul de demitere după preluarea guvernării de cabinetul Grindeanu, ia în calcul tot mai serios să-și dea demisia din funcție. El a anunțat însă că nu va face acest lucru deocamdată, mai ales că Vrancea se numără printre județele cele mai afectate de valul de ninsori și viscol abătut asupra țării noastre.

Prefectului i-a venit gândul de a-și da demisia după ce liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat, în prezența președintelui PSD, Liviu Dragnea, că, la recomandarea acestuia din urmă, Guvernul ar urma să numească în Vrancea o femeie prefect.

“Am înțeles că la recomandările domnului președinte Liviu Dragnea, Guvernul o să numească în Vrancea o femeie prefect”, a anunțat Marian Oprișan la întâlnirea femeilor social-democrate, care a avut loc vineri la Focșani.

Oprișan a fost însă contrazis parțial de șeful său de partid, care a precizat că nu poate să facă el o astfel de numire în funcție.

„Nu numesc eu prefectul în Vrancea, dar dacă aș numi eu, da! Aș pune o doamnă pe care o cunosc foarte bine, care este foarte eficientă și care a mai fost prefect. Eu cred că Guvernul are suficiente informații și o bază de date foarte importantă și resurse umane ca să pună un prefect în regulă”, a declarat Liviu Dragnea în cadrul aceleiași întâlniri, la Focșani.

Sorin Hornea a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, că interesul județului e mai presus de jocurile politice. El a făcut un bilanț al efectelor vremii rele, cu explicații venind inclusiv reprezentanți ai Electrica și ai ISU Vrancea, care au avut parte de misiuni de foc în ultimele zile. Problemele din județ ar putea fi rezolvate până la începutul săptămânii viitoare. Nu-i exclus ca după aceea, Sorin Hornea să înainteze Guvernului demisia din funcția de prefect al județului Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.