Imagini greu de privit surprinse de o cameră de supraveghere! Joi după-amiază, o fetiță de 7 ani a fost lovită grav de un autoturism, pe drumul național 24, în comuna Solești din județul Vaslui. Micuța se afla pe marginea drumului împreună cu bunica sa, și aștepta să traverseze strada. Așa cum se poate observa și pe imaginile surprinse de la fața locului, bătrâna s-a uitat în partea dreaptă pentru a se asigura că nu vine nicio mașină, iar apoi aceasta a împins fetița pentru a o ajuta să traverseze mai repede. Femeia nu s-a uitat și în partea stângă de unde venea un autoturism condus de o vasluiancă. Acela a fost momentul în care copila a fost arunbcată la zeci de metri distanță. Conform presei locale, inițial bunica nu a realizat ce s-a întâmplat cu nepoata ei, si abia dupã câteva secunde a început să alerge spre ea, foarte speriată.La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Vaslui, însă din cauza rănilor grave suferite medicii au luat decizia să fie chemat un elicopter SMURD care a preluat-o pe micuță și a transportat-o la un spital din Iași. (sursa video: Vremeanoua.ro)