VIDEO: Spitalul Județean, luat la bani mărunți. Managerul, chemat să dea explicații privind sumele cheltuite

0
1240

Conducerea Consiliul Județean Vrancea și consilierii social democrați ar vrea să știe, dacă nu e foarte mare deranj, care a fost strategia conducerii Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani în ceea ce privește cheltuirea celor 11 milioane de lei pe care i-a primit în primăvară, pentru investiții. Din aceștia, spitalul nu a reușit să investească și să justifice decât 5 milioane de lei, iar discuția pe subiect a fost nițel fierbinte ieri, în ședința de Consiliu Județean, când s-a analizat și votat în bloc mutarea a 1 milion de lei, necesari cheltuielilor materiale. Chiar președintele CJ Vrancea a atras atenția că managerul spitalului va trebui să dea seama asupra cheltuielilor efectuate, astfel că Elena Codruța Neagu va fi invitată la povești în următoarea ședință. Ulterior, consilierii PSD Laurențiu Marin și Cristian Onia au explicat într-o conferință de presă că spitalul ar fi avut nevoie de investiții, așa că nu se punea problema ca banii alocați în martie să nu poată fi cheltuiți cu cap.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.