Materialul video face parte dintr-o campanie de prevenire rutieră, lansate de Poliția Română în colaborare cu Mercury 360 și Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație, intitulată „Traume Ireparabile”. Mesajul camaniei este unul cât se poate de direct: Mașinile se pot repara, dar oamenii pot rămâne cu sechele pe toată viața. Pietoni care au avut de suferit în urma accidentelor în care au fost victime, arată cât de dificilă este recuperarea. În cadrul campaniei urmează să fie lansate în spațiul public mai multe videoclipuri în care pietonii răniți expun experiența dramatică prin care au trecut.

Adrian are 39 de ani și a fost victima unui accident rutier. „Când a venit momentul externării, mi-am dat seama cât e de greu să nu poți folosi un picior. Nu exagerez, în primele două săptămâni îmi era greu să merg și la toaletă. Am reușit să îmi reiau mersul după patru luni. Vorbind cu medicul specialist, mi-a spus că recuperarea finală este undeva pe la cinci ani. Senzația mea a rămas că toată lumea vrea să te omoare în trafic”, povestește bărbatul. Paulina, în vârstă de 61 de ani, a fost victima unui accident rutier, ca pieton, în urmă cu patru ani. De atunci, viața ei s-a schimbat complet. „Am avut, în 2015, în noiembrie, un accident rutier. Eram o persoană extraordinar de activă, munceam în diverse domenii, și câte 12 – 14 ore pe zi. Acum, fizicul nu mă mai ajută să fac ceea ce făceam înainte. Nici să mă pieptăn, nici să mă spăl sau să duc mâna la buzunar ori să deschid o clanță. Dar mă bucur că pot să merg, atât cât pot”, a relatat pietonul rămas cu sechele pe viață.
Polițiștii îi sfătuiesc pe participanții la trafic: „Reduceți viteza și conduceți cu mare atenție în zona locurilor special amenajate pentru traversare, a școlilor și pe drumuri publice fără trotuar din localități. Acordați prioritate pietonilor angajați în traversare. Adaptați viteza la condițiile meteo și rutiere, ca să puteți opri în siguranță. Lăsați telefonul mobil și mesajele pentru următoarea staționare. Păstrați o distanță suficientă față de mașina din fața dumneavoastră. Nu staționați în zona trecerii de pietoni ca să nu blocați vizibilitatea celorlalți șoferi!”.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.