Vor demisia lui Statache! Consilierii liberali acuză ilegalităţi la societatea Parking

1

Consilierii PNL acuză societatea Parking SA Focşani, aflată în subordinea Consiliului Local, că timp de 10 luni a ridicat maşinile parcate neregulamentar deşi nu avea nici o licenţă în acest sens. Consilierul liberal Ionuţ Filimon a arătat că a solicitat o serie de informaţii mai multor instituţii, printre care ISCTR şi ARR, iar răspunsurile primite au arătat clar că maşinile au fost ridicate ilegal.

“Autoutilitara cu numărul de înmatriculare VN 10 PRK, în intervalul 15 ianuarie – 1 octombrie 2018 nu a deținut licență comunitară de transport și copie conformă. SC Parking a obținut această licență în data de 2.10.2018. Practic, aproximativ 10 luni, această taxă de 300 de lei a fost încasată ilegal de la cetățenii municipiului Focșani și nu numai, oameni care nu au reușit să-și parcheze mașinile unde ar fi trebuit. Lipsa licenței comunitare ar fi trebuit să atragă, conform legii, suspendarea certificatului și plăcuțelor de înmatriculare iar amenda este de la 9000 la 12.000 de lei”, a declarat Ionuţ Filimon.

Consilierul spune că partidul va da în judecată societatea. El îi cheamă pe focşănenii ale căror maşini au fost ridicate între 15 ianuarie – 1 octombrie să îi contacteze pe consilierii PNL, în vederea recuperării prejudiciului. Filimon a mai spus că a încercat să afle de la Poliţia Locală informaţii privind numărul maşinilor ridicate de pe domeniul public, dar fără nici un rezultat.

“Acea taxă de 300 de lei a fost încasată ilegal, iar banii trebuie să se întoarcă în buzunarele focșănenilor care au plătit-o. Acești bani au fost pur și simplu furați de la oameni. Îi cer publica demisia directorului Parking SA. Fac un apel către toți focșănenii să ne contacteze, pentru că noi vrem să acționăm în instanță în vederea recuperării acestui prejudiciu. Cu siguranță vom afla până la urmă care a fost prejudiciul și câte mașini au fost ridicate în această perioadă de 10 luni”, a mai spus Filimon.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.