Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben și portocaliu ce vor afecta întreaga parte sudică a țării. Dacă județe precum Dolj, Olt, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și altele vor fi în cod portocaliu, anunțându-se vreme deosebit de rece și precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, în altele – precum Argeș, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Galați etc. se va instala cod galben materializat în ninsori temporar viscolite, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
În ceea ce privește județul Vrancea, codul galben se va manifesta începând de joi (2 octombrie) ora 10.00 și până vineri (3 octombrie) ora 10.00, fiind caracterizat prin temperaturi scăzute, ploi, ninsori (la munte) și intensificări ale vântului.






