Vrancea, în topul județelor cu cele mai mari modificări ale ratei de promovare după contestațiile la BAC 2021

0
225

Contestațiile soluționate în urma afișării primelor rezultate la examenul de Bacalaureat din acest an a plasat județul Vrancea pe locul 4 la nivel național. Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă în care prezintă modul în care soluționarea contestațiilor a modificat rata de promovare. În 4 dintre cele 5 județe aflate în top, contestațiile au modificat rata de promovare la Bacalaureat cu peste 3%. În top se află județul Satu Mare cu 120 de elevi promovați după contestații (6,2%), urmat de Ilfov cu 63 de elevi (5,7%). Pe locul al treilea se află află două județe: Covasna și Ialomița, cu 38, respectiv 34 de elevi care au promovat examenul de Bacalaureat. După afișarea primelor rezultate, în județul Vrancea, au fost depuse 1.077 de contestații. Cele mai multe dintre acestea au fost la Limba și literatura română, respectiv 507. Nemulțumiri au fost și la proba la alegere a profilului, acolo unde au fost depuse 265 de contestații, în timp ce la Istorie au fost corectate 104 lucrări. După soluționarea contestațiilor, 61 de elevi au promovat examenul maturității, număr care plasează județul pe locul 4, la nivel național, cu o rată de promovare de 67,75%. Astfel, din totalul celor 2.055 de candidați prezenți, au promovat 1.393 de candidați: 1319 candidați aparțin promoției 2021, iar 74 de candidați provin din promoțiile anterioare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.