Vrancea: încă două decese provocate de noul coronavirus

0
213

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru s-au înregistrat încă două decese la pacienți depistați cu noul coronavirus, 195 de la începutul pandemiei. De asemenea, în același interval de timp, 48 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, la 314 teste efectuate. În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 116 pacienți, dintre care 17 în stare gravă la secțiile de terapie intensivă, 10 la Focșani și 7 la Adjud. La nivel județean, 840 de persoane sunt în carantină la domiciliu și 490 în izolare. De la începutul pandemiei, DSP Vrancea a efectuat 29.355 de teste fiind depistate pozitiv 5.316 persoane. Pe plan național, autoritățile ne informează că de ieri și până astăzi 8.134 de persoane au fost depistate pozitiv, alte 1.298 fiind reconfirmate în urma retestării. „În intervalul 27.11.2020 (10:00) – 28.11.2020 (10:00) au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău,Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna,Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara,Iași, Maramureș, Mehedinți,Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava,Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani,1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.040.Dintre acestea, 1.249 sunt internate la ATI”, se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.