Județul Vrancea nu scapă de arșiță. Și joi, temperaturile vor fi greu de suportat, mercurul din termometre urmând să urce până la 37 de grade Celsius. În consecință, meteorologii au amis un nou cod galben de caniculă valabil în Vrancea și alte 18 județe.
Astfel, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui, Bacău şi Vrancea, avertizate cu cod galben, temperaturile vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În cursul zile de joi ar putea fi instabilitate atmosferică în centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane, iar seara şi în sud şi sud-est, fiind prognozate ploi torenţiale, vijelii, frecvente descărcări electrice şi local căderi de grindină.
Directorul ANM a atras atenţia că România va traversa o perioadă cu intervale scurte de coduri portocalii sau roşii de temperaturi extreme, ce vor alterna cu instabilitate, dar aceste intervale nu vor fi atât de violente ca în partea de vest a Europei, unde sunt ţări sub cod roşu de o săptămână.