Vremea devine CANICULARĂ!

0
365

Vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă, local în jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în rest, informează ANM.

Joi, în țară, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă, local în jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în extremitatea de sud-vest, iar cele minime vor avea valori între 12 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni spre 8…9 grade, în cele din partea de est a Transilvaniei.

Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în cursul zilei în nord-vest, dar şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, unde, izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări, îndeosebi în a doua parte a intervalului, în zona montană înaltă şi în Câmpia de Vest şi numai izolat în celelalte în zone. În orele dimineţilor, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţă

Vineri, în țară vremea va fi călduroasă şi va deveni caniculară în zonele de câmpie şi de podiş din sud, sud-vest, centru şi est şi local în rest. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului  critic de 80 în sud, vest, centru şi nord-est şi pe arii mai restrânse în celelalte zone.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 şi 37 de grade, mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării (26…28 de grade), iar cele minime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiuni spre 10…11 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi noaptea, în vestul şi nord-vestul ţării, unde local vor fi intensificări ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, descărcări electrice, iar pe arii restrânse averse, ce pot avea şi caracter torenţial şi condiţii de grindină.

Revelion 2023 Antal Queen 2
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Revelion 2023 SARA Events

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.