Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Vezi prognoza meteo până de Paşte!

0
267

În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vineri, în țară, vor fi mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. În est şi în sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor normale la sfârşit de aprilie, cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile sud-estice, dar izolat şi în restul teritoriului, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 23 de grade, iar cele minime între 5 şi 11 grade.

Sâmbătă, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, exceptând partea de nord şi nord-est a teritoriului, unde vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei, înnorările se vor accentua temporar şi va ploua local în Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar şi în zona de munte şi cea deluroasă din sud şi pe arii restrânse în rest. Izolat se vor înregistra cantităţi de apă de 15…20 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. În cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros, iar în primele ore izolat va mai ploua slab la munte şi în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade. Duminică, ploile se mai opresc însă cerul rămâne acoperit de nori iar vremea va fi instabilă.

Catalin-Toma-PNL-Vrancea
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here