Zeci de persoane verificate la Slobozia Bradului și Tîmboești, amenzi și bunuri confiscate

0
408

În prima zi lucrătoare după Sărbătorile Pascale oamenii legii au întreprins ample acțiuni de control în două comune din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor asociate evenimentelor circumscrise extinderii pandemiei Covid-19. La Tîmboești și Slobozia Bradului au fost verificate zeci de persoane, fiind totodată controlați și câțiva agenți economici. La acţiune au participat 22 de poliţişti și 6 jandarmi, fiind stabilite obiective pe linie de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economico – financiare.

Pe tot parcursul zilei de marți au fost efectuate trei controale la agenți economici de pe raza celor două comune, au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost verificate 123 de  autoturisme depistate în trafic.

Au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale din care 27 la O.U.G. 1/1999, 1 la Legea 61/1991, 8 la  O.U.G. 195/2002, 2 la O.G.28/1999 și 6 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 în valoare totală de 46.185 lei. De asemenea au fost confiscate mai multe bunuri în valoare totală de peste 600 de lei”, informează IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.