Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea se schimbă din nou, la doar câteva zile după ce fusese anunțată o înlocuire la vârful instituției.
Inspectorul de poliție George Comănici revine la conducerea serviciului, după ce propunerea ca funcția să fie preluată de inspectorul principal de poliție Cătălin Văraru nu a primit aprobarea conducerii centrale a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.
Propunerea pentru numirea lui Cătălin Văraru fusese înaintată de prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, însă aceasta nu a fost acceptată la nivel național.
În aceste condiții, George Comănici a fost desemnat din nou să asigure conducerea SPCRPCIV Vrancea, de această dată pentru o perioadă de 30 de zile, până la adoptarea unei noi decizii privind conducerea serviciului.
Comănici a mai ocupat această funcție în regim interimar timp de aproximativ doi ani și jumătate, înainte de schimbarea anunțată săptămâna trecută.
Situația de la conducerea Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea rămâne, astfel, una provizorie, până la stabilirea unei soluții definitive sau a unei noi împuterniciri.






