Îndrăznește să fii informat!

vineri, 26 aprilie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateVIDEO+GALERIE FOTO: Dumitru Robu, primarul din Gologanu, condus pe ultimul drum

    VIDEO+GALERIE FOTO: Dumitru Robu, primarul din Gologanu, condus pe ultimul drum

    Tristețe fără margini, duminică în comuna Gologanu, acolo unde primarul comunei, Dumitru Robu a fost condus pe ultimul drum. O mare de oameni au ținut să-i fie aproape în ultima sa zi pe acest pământ. Din cortegiul funerar au făcut parte atât colegii, primari din Vrancea, oficiali județeni, prieteni, cunoscuți, dar și oameni simpli care l-au apreciat.

    Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat prin comuna Gologanu. În fața primăriei, primarul comunei Gugești, Vasile Vatră a citit un text emoționant, în semn de mulțumire și apreciere pentru colegul său.

    Dumitru Robu a primit post-mortem titlul de cetățean de onoare al comunei, în semn de respect pentru toată truda depusă în cei aproape 12 ani în care a reușit să facă din Gologanu una dintre cele mai frumoase comune din județul Vrancea.

    În discursurile din fața primăriei nu a fost uitată nici fina de botez a edilului, Iuliana Gătej, jurnalista focșăneană care a pierit în Ajunul Crăciunului într-un groaznic accident de circulație, iar destinul a făcut ca cei doi să fie înmormântați în aceeași zi.

    Dumitru Robu își va dormi somnul de veci în cimitirul din comuna Gologanu.

    Dumnezeu sa-l ierte!

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    GALAȚI: Universitatea „Dunărea de Jos” are un nou rector

    Prof. univ. dr. ing. Marian Barbu a fost ales rector al Universității „Dunărea de...

    Aeroportul Internațional Galați-Brăila a primit undă verde

    Autoritățile din Galați au anunțat vineri, că proiectul Aeroportului internațional Galați-Brăila a primit acord...

    Primăria Adjud reia și în acest an campania de sterilizare gratuită! Transportul animalelor este asigurat de municipalitate

    Primăria Adjud anunță că va relua și în acest an campania de sterilizare gratuită,...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Forțe importante de poliție moblizate la market-ul Lidl de la fosta autogară Focșani! Intrarea a fost interzisă!

    Potrivit informațiilor pe care le deținem la această oră, forțe polițienești importante și echipe...

    ULTIMA ORĂ Polițist de penitenciar găsit mort la o benzinărie din Focșani

    Din informațiile pe care le deținem la această oră, bărbatul - polițist la Penitenciarul...

    PSD Vrancea a rămas fără candidați la Mărășești și Vânători! Valerică Dorel Chitic și Ionel Lupu, interdicție de a mai ocupa funcția de primar...

    Probleme mari pentru Partidul Social Democrat în două localități din Vrancea. Este vorba despre...