AcasăActualitateTrei zile de tradiție și voie bună în Crângul Petrești. Evenimentul așteptat, „Rapsodii de toamnă în...

Trei zile de tradiție și voie bună în Crângul Petrești. Evenimentul așteptat, „Rapsodii de toamnă în Crâng”, începe vineri

Crângul Petrești se transformă, în acest weekend, într-un adevărat punct de întâlnire pentru iubitorii tradițiilor românești, ai muzicii populare și ai produselor locale. În perioada 9–11 octombrie 2026, aici se desfășoară evenimentul „Rapsodii de toamnă în Crâng”, organizat de Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Muzeul Satului Vrâncean și Organizația de Management al Destinației „Vin în Vrancea”.

Evenimentul are loc zilnic, între orele 10:00 și 21:00, iar intrarea este liberă. În centrul manifestării se află cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Național al Meșterilor Populari, alături de Târgul Producătorilor Locali și programul artistic „Cântece de Viță Veche”.

Vizitatorii vor putea vedea și cumpăra obiecte realizate manual, de la costume populare, țesături, măști și împletituri până la ceramică, instrumente tradiționale și obiecte din lemn. Vrancea va fi reprezentată de meșteri din Nereju, Jitia, Soveja, Vadu Roșca, Spulber, Păulești, Bolotești și Mărășești, iar la târg vor participa și artizani din Harghita, Suceava, Neamț, Maramureș și Caraș-Severin.

Muzică populară, dansuri grecești și tradiții aromâne

Programul artistic începe vineri, 9 octombrie, de la ora 17:30. Pe scenă vor urca Cosmina Adam și elevii clasei de canto muzică populară a Centrului Cultural Vrancea, Ansamblul folcloric tătăresc Qarasu din Medgidia, Ansamblul folcloric Doina Covurluiului și Doinița Flutur din județul Galați. Seara se va încheia cu recitalul susținut de Călin Brăteanu din Suceava.

Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00, atmosfera se va schimba, printr-un program dedicat diversității culturale. Publicul va putea urmări Ansamblul de dansuri grecești Pandora din Brăila, Ansamblul Pareia Pilisterlu din București, cu muzică și dansuri aromâne, precum și ansamblurile Rapsodia Vultureană, Păltineanca și Greek Dance Romania.

În ultima zi, duminică, 11 octombrie, de la ora 15:00, scena va fi dedicată în special tinerilor artiști formați la Centrul Cultural Vrancea. Vor evolua Dorin Țicu și elevii clasei de acordeon, respectiv Dumitru Ivan și elevii claselor de orgă și vioară. Programul continuă cu Mădălina Lupașc și Ionica Stan din Vrancea, iar finalul îi va aparține lui Marius Zgâianu și Ansamblului Zestrea din județul Bacău.

De la zacuscă și plăcinte la vinurile din Panciu și Odobești

Târgul producătorilor locali va fi deschis în fiecare zi între 10:00 și 20:00, iar vizitatorii vor găsi o gamă largă de produse tradiționale.

Printre acestea se numără zacusca, bulionul, legumele și fructele, sucurile naturale, produsele de patiserie, plăcintele, poalele-n brâu, cozonacul, brânzeturile, mierea și produsele apicole. Nu vor lipsi nici produsele din carne și lapte, florile, alunele de pădure, strugurii și merele provenite din producția locală.

Un loc important îl vor ocupa și vinurile din zona Panciu și Odobești, două dintre cele mai cunoscute areale viticole ale Vrancei. La târg sunt așteptați producători din Cîrligele, Țifești, Mărășești, Negrilești, Gologanu, Vânători, Mândrești, Câmpuri, Panciu, Odobești, Suraia, Focșani, Paltin și Fitionești.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

ISU Vrancea, dotat cu echipamente noi printr-un proiect internațional pentru situații de urgență

Salvatorii vrânceni au la dispoziție noi mijloace tehnice pentru intervenții complexe, în urma participării...

SAJ Vrancea angajează trei șoferi de ambulanță. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei interesați

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de...

ARTICOLE POPULARE

TRAGEDIE pe calea ferată! Patru persoane, inclusiv un copil, au murit după impactul cu un tren

O tragedie cumplită s-a produs joi, 1 septembrie, în localitatea Ghidigeni, județul Galați. Un...

O familie din Ciuslea a rămas aproape fără nimic după un incendiu devastator. Trei copii au nevoie urgentă de ajutor

O familie din satul Ciuslea, comuna Garoafa, trece printr-una dintre cele mai grele încercări...

ULTIMA ORĂ | Accident grav pe A7, în Vrancea! Un bărbat este resuscitat!

UPDATE Din nefericire, persoana a fost declarată decedată de către echipajul SAJ Vrancea prezent...