Mai multe cartiere ale orașului Galați au rămas miercuri, 28 februarie 2024, fără apă. De vină este o lucrare de modernizare de la uzina de apă a orașului. Restricțiile se vor aplica de miercuri, la ora 8.00, timp de 24 de ore.
Mai multe cisterne cu apă vor fi amplasate în diferite puncte ale orașului. Acestea vor asigura apă gălățenilor afectați de lucrare.
„Rugăm toţi abonații afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei. Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de sistarea apei potabile. Mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp”, au spus reprezentanții societății Apă Canal.






