Șoferul din județul Bacău, în vârstă de 45 de ani, a fost tras pe dreapta în cursul zilei de vineri de un echipaj al Poliției Rutiere Vrancea (Secția 4 Poliție Rurală Adjud), pentru un control de rutină. Imediat, însă, oamenii legii și-au dat seama că omul băuse zdravăn întrucât mirosea a băutură ca un butoi.
Imediat acesta a fost rugat politicos să sufle în aparatul etilotest, acesta indicînd conștiincios o valoare absolut „bahică”- 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Este evident pentru toată lumea că șoferul nostru va circula o vreme pe jos (ori pasager în mașina proprie), alegându-se și cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.






