AcasăActualitate5 cabane aparținând Direcției Silvice Vrancea vor fi renovate cu aproape 1,5 milioane de euro

5 cabane aparținând Direcției Silvice Vrancea vor fi renovate cu aproape 1,5 milioane de euro

Înurma unor discuții purtate între Romsilva și reprezentanții ministerelor Fondurilor Europene și Turismului s-a ajuns la o înțelegere privind punerea în aplicare a unor oportunități de finanțare pentru susținerea silvoturismului la nivelul mai multor direcții silvice județene din România, printre care și Vrancea, în exercițiul financiar 2021-2027. Astfel, în județul nostru au fost propuse pentru renovare sau reabilitare 5 obiective silvoturistice amplasate în fondul forestier al Direcției Silvice Vrancea, respectiv renovarea a 4 cabane și modernizarea camerelor oficiale din corpul de clădire ce aparține Ocolului Silvic Soveja. Investițiile se vor ridica la suma de 7,1 milioane lei, adică aproape 1,5 milioane de euro. Prin urmare, pe lista clădirilor ce vor face parte din proiect se află Cabana de vânătoare Dragomira din comuna Soveja, cunoscută pentru faptul că aici era cazat Nicolae Ceaușescu când venea în Vrancea pentru una dintre partidele sale de vânătoare. Clădirea, construită în 1976, poate asigura 8 locuri de cazare și va suporta modificări importante: pe lângă reabilitarea clădirii, schimbarea instalațiilor sanitare și electrice, dotarea cu încălzire centrală, aici vor fi amenajate spații de agrement pentru adulți și copii (terenuri de sport, locuri de joacă, tiroliană, traseu de mountain bike), va fi refăcut bazinul de pescuit și asfaltat drumul forestier de acces. Investiția se ridică la 2,1 milioane lei (430.804 euro). Un alt obiectiv este Cabana Lepșuleț din comuna Tulnici. Construită în 1957, clădirea are o capacitate de cazare de 16 persoane, în 8 camere. Valoarea lucrărilor este estimată la 1,5 milioane lei (307.717 euro).

Cabana Mișina, amplasată pe raza comunei Nistorești, în zona turistică Vetrești-Herăstrău, va fi și ea renovată, costurile ridicându-se la 1,1 milioane lei (225.659 euro). Momentan aici este cazat personalul silvic însă după reabilitare va deveni un punct de atracție pentru turiștii atrași de această parte a Vrancei. Cabana Vintileasca, construită pe raza comunei cu același nume, este ridicată într-o zonă de o rară frumusețe, la limita Munților Carpați cu Subcarpații de Curbură, între izvoarele râurilor Râmnicu Sărat și Milcov. Folosită ca spațiu de cazare pentru personalul silvic, lucrările de reabilitare vor costa 1,2 milioane lei (246.174 de euro). În sfârșit, cel de al cincilea obiectiv pe listă este Ocolul Silvic Soveja. Clădirea, construită în anul 1941 din cărămidă, a fost utilizată ca locuință de serviciu și are în componență un apartament și șase camere. Lucrările de modernizare și reabilitare sunt estimate la cifra de 1,2 milioane lei (246.174 de euro). (Foto credit: Direcția Silvică Vrancea)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...