AcasăActualitate9 august 2021, termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat în sectorul bovin

9 august 2021, termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat în sectorul bovin

Până la data de 09 august 2021 inclusiv, pot depune cererea de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Până astăzi, 14 iulie 2021, au fost depuse 27.348 cereri pentru 407.491 capete bovine. Schema de ajutor de stat în sectorul bovin se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021.

Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la Centrele APIA județene/locale /al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv, persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021. Mai multe informații referitoare la accesarea ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii – tip și legislația aferentă, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/ajutor-de-stat-bovine-covid19-2021 APIA, mereu alături de fermieri! (sursa: comunicat de presă APIA Vrancea)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...