AcasăActualitateRazii, percheziții și controale într-o acțiune de amploare a polițiștilor vrânceni

Razii, percheziții și controale într-o acțiune de amploare a polițiștilor vrânceni

În perioada 21 – 22 septembrie, 150 de polițiști vrânceni au desfășurat o acțiune de amploare în mediul rural și în municipiul Focșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională în segmentul stradal, la regimul deșeurilor, delictelor silvice, a agregatelor minerale ori a celor ce afectează mediul de afaceri, precum și la regimul circulației pe drumurile publice. În acest context, în cadrul acțiunii au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, o razie și 225 controale, din care 7 în fondul forestier. Astfel, au fost constatate 11 infracțiuni, din care 2 la regimul deșeurilor, 5 la regimul silvic. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 268 sancțiuni contravenționale, din care 35 la regimul silvic. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 100.000 lei. Totodată, valoarea bunurilor confiscate a fost de peste 44.000 lei: 222 m.c. material lemnos confiscat, în valoare de peste 41000 lei, 3 drujbe indisponibilizate, în valoare de 3.000 lei, 621 lei, sume nefiscalizate cf. O.G. 28/1999. Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 565 persoane și 323 autovehicule controlate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, al reprezentanților Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...