Începând de vineri (30 septembrie), strada Ciocârliei din Adjudu Vechi intră oficial într-un proces de modernizare finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor, a predat astăzi amplasamentul constructorilor, respectiv asocierii Troia Premium Construct SRL, în calitate de lider, și ABBAC Group SRL, în calitate de asociat. Strada are o lungime de 600 de metri iar lucrările ar trebui finalizate, conform contractului, până pe 6 octombrie 2023. Pe lângă refacerea străzii, proiectul mai cuprinde măsuri suplimentare de semnalizare în zonele din apropierea școlii, grădiniței, muzeului și a parcului pentru copii. De asemenea vor fi realizate 4 treceri de pietoni marcate și semnalizate vizibil, dintre care două în zona ansamblului de clădiri publice – Școala gimnazială, Grădinița, Muzeu și Grădina. De altfel, imobilele cu pricina urmează a fi modernizate în cadrul aceluiași proiect. „Lucrările presupun inclusiv realizarea de trotuare de minim 1 metru lățime pe ambele sensuri de circulație, crearea de rampe pentru persoanele cu dizabilități la trecerile de pietoni și la intersecțiile cu celelalte străzi, marcarea trecerilor de pietoni cu model 3D care să determine șoferii să încetinească în dreptul accesului la școala și marcarea și semnalizarea corespunzătoare a circulației auto și a circulației pietonale cu indicatoare care să ofere siguranță în trafic și să protejeze pietonii”, ne-a oferit detalii edilul minicipiului Adjud, Florin Nechifor.








