Din cei aproape 925 de milioane de lei pe care Guvernul României îi va aloca la nivel național, 22,5 milioane vor fi distribuiți către Consiliul Județean Vrancea și localităților din județ. Este vorba despre banii obținuți din colectarea TVA, bani care vor fi alocați în ședința de astăzi a Guvernului României. „Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 cu suma de 924.362 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022 şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ–teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital„, se arată în proiectul de Hotărâre. Cea mai mare sumă o va primi Consiliul Județean Vrancea, respectiv 10 milioane de lei, în timp ce municipiului Focșani îi vor fi alocați un milion de lei. Conform listei, orașul Odobești va primi 900 de mii de lei, Mărășești – 700 mii lei iar municipiul Adjud și orașul Panciu vor primi câte 200 de mii de lei. Comuna Tătăranu va primi cea mai mare sumă alocată unei comune, respectiv 900 de mii de lei, urmată de comuna Vidra care va primi 800 de mii de lei și comuna Fitionești care va primi suma de 700 de mii de lei. Banii vor putea fi folosiți de către UAT-uri pentru unele cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate, etc.), pentru cofinanțarea proiectelor, pentru energia termică, cheltuieli de capital cât şi alte tipuri de cheltuieli care intră în categoria „neprevăzute”. Mai jos pute’i consulta lista completă a sumelor alocate unităților administrativ teritoriale din județul Vrancea:






