Luni, 19 decembrie, lucrările de modernizare și dotare a secției de ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” au ajuns la final. Vorbim despre un proiect în valoare de 3.840.932 de lei (781.000 de euro), bani europeni, din care valoarea cofinanțării eligibile a consiliului județean a fost de 68.673 lei. Clădirea a fost dotată cu aparatură medicală nouă, mobilier și echipamente IT – multimedia, cabinetele medicale de pediatrie și ORL sunt dotate cu aparatură medicală ce include: canapele medicale, ecografe, dermatoscop, electrocauter, aspirator chirurgical, oxigenator, scaun ORL și tot ce înseamnă dotarea cabinetului ORL (dispozitiv otoemisie acustice,Video-rino laringoscop, sinuscop, timpanometru, endoscop rigid). „În perioada următoare clădirea va fi predată Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon”, urmând ca din luna ianuarie 2023 cadrele medicale să își poată desfășura activitatea în clădirea reabilitată și modernizată”, a anunțat Consiliul Județean Vrancea. Investiția este cu atât mai importantă cu cât edificiul nu fusese modernizat de peste 40 de ani.





