AcasăActualitateVeste bună români! Tichetele sociale de 250 de lei vor fi acordate și în 2023

Veste bună români! Tichetele sociale de 250 de lei vor fi acordate și în 2023

Românii nevoiași vor beneficia și pe parcursul anului 2023 de tichetele sociale în valoare de 250 de lei. Săptămâna trecută, Executivul a decis prelungirea măsurii denumită “Sprijin pentru România”. În acest moment ordonanța care a stabilit acordarea de tichete sociale pentru mese calde și alimente, OUG 165/2022 a fost modificată cu OUG 63/2022, astfel încât aceste ajutoare să se distribuie și pe parcursul anului 2023. Mai mult decât atât, în lista beneficiarilor au fost introduse noi categorii de persoane care vor putea primi acest ajutor. Printre aceștia se numără pensionarii cu venituri mai mici sau egale de 1.500 de lei, persoanele cu handicap, adulți și copii, familii defavorizate sau persoanele fără adăpost.  Astfel, potrivit ordonanței, tichetele sociale în valoare de 250 de lei vor fi acordate și în anul 2023, odată la două luni. Banii vor putea fi folosiți pentru alimente și mese calde.

Ce prevede actul normativ

În actul normativ modificat de Guvern, se precizează care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oamenii pentru a putea să beneficieze de cardurile sociale. Iată care sunt acestea:

  1. a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
  2. b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
  3. c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023
  4. d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023
  5. e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
  6. f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

 

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...