Salvatorii vrânceni au avut o lună decembrie extrem de solicitantă, desfășurând nu mai puțin de 573 de misiuni, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea. Intervențiile au vizat stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, descarcerarea victimelor, salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, precum și alte situații de urgență.
Cea mai mare pondere a misiunilor a revenit echipajelor SMURD, care au intervenit în 413 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul la spital al persoanelor rănite sau cu afecțiuni medicale. Cele mai multe solicitări au fost gestionate de paramedicii Detașamentului de Pompieri Focșani – 178 de cazuri. Au urmat Secția de Pompieri Adjud, cu 99 de intervenții, Stația de Pompieri Panciu, cu 71 de cazuri, și Secția de Pompieri Vidra, cu 63 de solicitări.
În aceeași perioadă, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea a 52 de incendii. Dintre acestea, 7 au izbucnit la vegetație uscată, mărăciniș, vegetație ierboasă înaltă și litieră, iar 45 au afectat gospodării ale populației. Principalele cauze identificate au fost efectul termic, scurtcircuitul electric, jarul sau scânteile, flacăra deschisă – provenită din focuri în aer liber, chibrituri ori aparate termice – precum și efectul termic al curentului electric.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate în 8 situații, intervenind pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
Pe lângă aceste misiuni, pompierii militari au mai acționat în 16 situații pentru asistența persoanelor, 26 de misiuni de asigurare și supraveghere a zonelor pentru prevenirea situațiilor de urgență, 10 alte intervenții, 9 alte situații de urgență și 2 misiuni de sprijin la intervenție. De asemenea, au fost desfășurate 5 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții și 12 activități de recunoaștere în teren.
În 9 cazuri, echipajele au fost întoarse din traseu, 8 deplasări s-au încheiat fără a mai fi necesară intervenția, iar 2 solicitări s-au dovedit alarme false.
Tot în luna decembrie, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) au intervenit în 17 cazuri, atât independent, cât și în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situații de urgență.





