În perioada 15–17 aprilie, municipiul Onești a fost gazda uneia dintre cele mai importante competiții dedicate gimnasticii juvenile din România – Campionatul Național Școlar de Gimnastică Artistică feminină. Evenimentul a reunit cele mai valoroase 34 de gimnaste din țară, provenind din licee și cluburi sportive din șase județe.
Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar Onești și Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”, competiția s-a desfășurat într-un cadru de înalt nivel, menit să evidențieze atât performanța cât și rigoarea specifică acestui sport.
Bianca Holban, gimnastă legitimată la CSS Focșani, unde este pregătită de antrenorii Doinița și Dănuț Vulcan, a fost una dintre revelațiile competiției. Tânăra sportivă a avut o evoluție impresionantă, dominând concursul și obținând nu mai puțin de cinci medalii de aur: la individual compus, sărituri, paralele, bârnă și sol.

„Bianca a demonstrat o stăpânire de sine și o maturitate competițională peste vârsta ei. A muncit enorm pentru aceste rezultate și le merită pe deplin. Suntem mândri de parcursul ei și încrezători că vor veni și alte rezultate foarte bune”, a declarat antrenoarea Doinița Vulcan.
Să nu uităm că ediția din acest an a avut și o încărcătură simbolică aparte, fiind inclusă în seria de manifestări dedicate „Anului Nadia Comăneci”, un reper major al gimnasticii românești și internaționale. Cu atât mai mult, performanța sportivei din Focșani reconfirmă valoarea școlii românești de gimnastică și oferă speranțe pentru viitorul acestui sport la nivel național.






