Consiliul Local Focșani a fost convocat astăzi într-o ședință urgentă (de îndată) unde s-a votat la unison și în deplin consens revocarea hotărârii anterioare, de reorganizare a Teatrului Municipal „Pastia” într-un teatru de proiecte, decizie care a stârnit o adevărată furtună în mediul online.
Trebuie spus, însă, că ședința a fost precedată de o conferință de presă în care primarul Misăilă și-a turnat în cap găleți de cenușă, invocând pronia cerească și iertarea cetățenilor pentru o decizie foarte proastă, așa cum s-a dovedit a fi inițiativa transformării instituției teatrale în ceva care n-o „prinde”.
Mai mult, am aflat că viceprimarul Traian Negulescu și-a predat atribuțiile administrative pe care le avea în teatru și că actorul Adrian Damian a fost ofertat cu funcția de director artistic, ofertă pe care acesta declinat-o elegant, refuzând colaborarea cu managerul Constantin Mîndrilă, pe care trecutul furtunos pare să-l ajungă mereu (și inutil) din urmă.
Primarul și-a cerut chiar scuze, aproape cu lacrimi în ochi, că i-a stâlcit numele dramaturgului Matei Vișniec, dând vina pe calitatea proastă a unei inscripții de pe o blestemată de fotografie care l-a făcut faimos în rândul actorilor din toată țara.
Până la urmă, vina pentru întregul tărăboi aparține, se pare, fostului manager Sorin Francu care, spune Misăilă, vântura cestiunea cu teatrul de proiecte de mai mulți ani, ca apoi să-și ia tălpășița cu lașitate.
Sarea și piperul conferinței au fost însă actorii Adrian Damian și Roxana Lupu care, prezenți în sală pe finalul conferinței, au reușit în 10 minute să șteargă pe jos cu impostura politică din Primăria Focșani. Păstrându-și demnitatea, așa cum și-au păstrat pozițiile pușcașii marini pe plaja Omaha în ziua Z, cei doi actori au spus răspicat că teatrul nu poate funcționa cu oameni ca Negulescu și Mândrilă la cârmă.
Dacă viceprimarul a făcut un pas înapoi, nu același lucru s-a întâmplat cu managerul Mîndrilă, de care primarul Misăilă nu vrea să se despartă în ruptul capului deși, umblă vorba, acesta mai că și-ar fi dat demisia.
De altfel, ne-a surprins reacția consilierului Mihai Nedelcu (PSD), care a cerut demisia de onoarea managerului Mîndrilă, pe motiv că job-ul îi cade pe urechi ca o pălărie prea mare și că a adus deservicii partidului.
În final (fericit), așadar, s-a revenit la organizarea inițială a teatrului – repertoriu – iar actorii au repurtat o victorie însemnată asupra imposturii care colcăie în clasa politică actuală.






