A început campania de vaccinare antigripală, iar primele doze au ajuns deja în farmacii. Pentru această toamnă, vaccinul este gratuit pentru mai multe categorii de persoane, în timp ce unii adulți beneficiază de compensare parțială.
Potrivit informațiilor oficiale, copiii cu vârste între 6 luni și 19 ani, femeile însărcinate, persoanele cu boli cronice, cei cu vârsta de peste 65 de ani și personalul medico-sanitar pot beneficia de vaccinare gratuită.
De asemenea, adulții asigurați cu vârste între 45 și 65 de ani, care nu suferă de boli cronice, beneficiază de o compensare de 50%.
Pentru persoanele care nu intră în aceste categorii, vaccinul se achită integral. O doză costă, în general, aproximativ 80-100 de lei, în funcție de produs și de farmacia de unde este cumpărat.
Cei care beneficiază de compensare au nevoie de rețetă medicală, iar vaccinul poate fi administrat fie la medicul de familie, fie în farmaciile autorizate să ofere acest serviciu.
Medicii recomandă vaccinarea înainte de creșterea numărului de cazuri
Medicii recomandă ca vaccinarea să fie făcută încă din luna octombrie, înainte ca virusurile gripale să înceapă să circule intens. Ei spun că organismul are nevoie de cel puțin două săptămâni pentru a produce anticorpii după vaccinare și, de aceea, imunizarea este recomandată înainte de debutul sezonului gripal.
Riscul crește odată cu apariția primelor cazuri și cu scăderea temperaturilor, când oamenii petrec mai mult timp în spații închise. Copiii și adolescenții, care intră zilnic în contact cu numeroase persoane în școli și alte colectivități, pot transmite virusul către membrii familiei, inclusiv către cei vulnerabili.
Medicul atrage atenția că gripa nu trebuie confundată cu o simplă răceală, deoarece poate duce la forme severe și complicații, în special în cazul persoanelor cu anumite boli sau al celor în vârstă.
Copiii care se vaccinează pentru prima dată pot avea nevoie de două doze
Vaccinarea antigripală poate începe de la 6 luni. Pentru copiii cu vârsta între 6 luni și 2 ani este utilizată varianta injectabilă, iar după vârsta de 2 ani există și opțiunea vaccinului administrat sub formă de spray nazal.
Copiii cu vârsta de până la 9 ani care sunt vaccinați pentru prima dată împotriva gripei pot avea nevoie de două doze, administrate la un interval de aproximativ o lună. Pentru ceilalți, vaccinarea antigripală se face anual, înainte de intensificarea circulației virusului gripal.






