AcasăActualitateVIDEO-FOTO: Câine-lup, salvat de pompieri din ruinele Mopaf

VIDEO-FOTO: Câine-lup, salvat de pompieri din ruinele Mopaf

Pompierii focșăneni au salvat, luni dimineață, un câine ciobănesc german, care căzuse într-o groapă adâncă de circa 8 metri, în curtea fostei societăți Mopaf. Câinele era slăbit, dar nevătămat. Alături de salvatori s-au aflat și proprietarii, care căutau câinele de aproximativ o săptămână.

„Noi iubim orice suflet care ne cere ajutorul şi nu puteam rămâne indiferenţi la strigătul disperat al lui Bobiţă. Trecătorii prin zonă au auzit lătratul acestuia şi au alertat pompierii. Aseară un echipaj al salvatorilor a făcut recunoaşterea zonei şi l-au găsit pe Bobiţă căzut într-un rezervor colector subteran adânc de aproximativ 8 m. Căţelul, de rasă ciobănesc german, era speriat şi agresiv. Fiind o zonă periculoasă, întuneric şi ora târzie care nu a putut asigura prezenţa unui medic veterinar, pentru siguranţa echipajului, s-a luat decizia ca misiunea să continue în această dimineaţă. După primele semne, se părea că animalul era acolo de câteva zile. Ca să-i fie bine până în zorii zilei i-am adus mâncare ca să-şi potolească foamea. Azi, la prima ora salvatorii s-au dus să-l salveze pe Bobiţă. Spre bucuria tuturor la faţa locului au venit şi stăpânii câinelui care nu mai ştiau nimic de el de o săptămână. Misiunea a fost încheiată cu succes iar acum Bobiţă este în siguranţă!”, au transmis reprezentanţii ISU Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...