AcasăActualitateLudovic Orban dansează la Focșani pe 24 ianuarie! Cine mai vine la balul liberalilor

Ludovic Orban dansează la Focșani pe 24 ianuarie! Cine mai vine la balul liberalilor

Liberalii vrânceni vor petrece, pe 24 ianuarie, în familie. Nu atât în onoarea Unirii Principatelor, cât în cinstea împlinirii a 139 de ani de liberalism în Vrancea.

La fel ca în ultimii ani, și de data aceasta PNL va organiza un bal, la care și-au anunțat participarea, printre alții, președintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Siegfried Mureșan, parlamentarii Robert Sighiartău, Florin Câțu, Raluca Turcan, precum și alți colegi liberali din toate provinciile istorice ale României. Balul liberalilor va avea, ca de fiecare dată, și un scop nobil.

“La fiecare ediție a balului, PNL Vrancea și-a făcut o tradiție din a premia un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, un tânăr care face performanță într-un anumit domeniu sau un elev care are nevoie de susținere socială. Dacă la balul din 2018 PNL Vrancea îl premia pe talentatul pianist Matei Lăbunț, anul acesta premiul de excelență va merge la Gabriela Estera Iancu, o elevă care a fost admisă la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, fiind a doua pe listă din Vrancea și prima din Focșani”, au transmis reprezentanții PNL Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...