Un bărbat de 28 de ani din comuna Sihlea a ajuns în atenția poliției și este principalul suspect în cazul distrugerii mai multor semnale de dirijare a traficului feroviar de pe magistrala București – Suceava, în zona haltei Sihlea.
Localnicul a fost identificat de polițiști și depistat în urma unei acțiuni derulată pe parcursul a trei zile de polițiștii TF. Controalele Poliției TF nu au vizat numai trenurile și calea ferată. Ei au verificat inclusiv autovehicule și au aplicat sancțiuni la regimul silvic.

Un bărbat din Mărăşeşti, care a avut ghinionul să treacă prin zona triajului Gării Mărăşeşti cu căruţa plină cu lemne chiar în timpul controalelor a fost şi el sancţionat. În plus, poliţiştii i-au confiscat şi lemnele.





