AcasăActualitateFOTO: Cel mai tânăr șef gardă de intervenție de la ISU Vrancea este pompierul lunii ianuarie

FOTO: Cel mai tânăr șef gardă de intervenție de la ISU Vrancea este pompierul lunii ianuarie

Plutonierul adjutant Alexe Nicușor, cel mai tânăr șef gardă de intervenție stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, a fost declarat pompierul lunii ianuarie la nivelul ISU Vrancea.

Nominalizarea și titlul au venit în urma unei intervenții dificile la un incendiu, pe o vreme câinoasă. Ningea şi viscolea când o casă a fost cuprinsă de flăcări, iar familia a părăsit locuinţa îmbrăcaţi subţire. Modul în care a coordonat echipa de intervenţie şi cum s-a acţionat pentru salvarea membrilor familiei şi a bunurilor acesteia i-au adus titlul.

Iată, mai jos, povestea pompierului lunii ianuarie, aşa cum a fost scrisă de purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, care zugrăveşte de fiecare dată portretele colegilor săi merituoşi: “S-a ”îmbolnăvit de microbul pompieristic” în armată. Cu toate că se pregătea pentru o carieră în Ministerul Justiției la Administrația Penitenciarelor, satisfacția trăită la intervenții a fost de neegalat. Talentul și implicarea manifestate în timpul misiunilor au fost observate și de colegii cu experiență care l-au sfătuit să urmeze Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești.

Așa că, imediat după terminarea stagiului militar, în 2003, la îndemnul plutonierului, pe atunci, Țandără Adrian, a susținut examenul de admitere pe care l-a promovat fără probleme. Încă din primul an a fost ales comandant de grupă. În școala militară era printre cei mai buni la disciplinele tehnice obținând mereu note maxime. A absolvit al II-lea cu media 9.34, acest lucru oferindu-i posibilitatea să-și aleagă unde să fie repartizat. A ales Vrancea. După numai doi ani, în anul 2005, tânărul militar s-a întors cu tresele de subofițer pe umăr și un bagaj solid de cunoștințe. A fost numit în funcția de comandant de echipaj. Priceperea în aplicarea tehnicilor de stingere și încrederea pe care colegii i-o acordau au făcut ca în următorul an, respectiv în 2006, să i se propună funcția de șef gardă de intervenție stingere, cea mai înaltă funcție pe care o poate încadra un subofițer pompier de intervenție. Numirea i s-a părut un act de mare responsabilitate dar a acceptat pentru că nu i-a plăcut niciodată să de-a înapoi în fața provocărilor. La teorie era foarte bine pregătit de aceea era convins ca experiența era doar o chestiune de timp.

”E ușor sa pui în practică noțiunile teoretice atunci când în echipă ai oameni cu experiență de la care ai ce învăța, așa am reușit să ne completăm unii pe alții. Tinerețea și experiența au făcut echipă bună. Am avut lângă mine oameni deosebiți, care au avut bunăvoința să-mi arate ce trebuie să urmăresc când trasez anumite sarcini, cum să analizez obiectiv rezultatele dar totodată să rămân și în relații bune cu colegii, mulți dintre ei erau mult mai în vârstă ca mine și un pic mai greu de coordonat. Un respect deosebit îi port unui fost coleg, domnului maistru militar Dogaru Mirel, de la care am învățat că rezultatele bune se obțin cu implicarea tuturor membrilor echipei în sarcinile pe care le desfășurăm. Mi-am dorit ca pentru oamenii din echipei mea să devin un prieten de încredere și să-i fac pe fiecare în parte să realizeze cât de importantă este contribuția lui la reușita misiunii.” Viața unui pompier se învârte în jurul profesiei și este bazată pe imprevizibil. Situațiile de urgență sunt diverse și nu se aseamănă între ele iar unele te schimbă definitiv ca om. O astfel de experiență a trăit în primăvara lui 2006, la un accident rutier produs la Haret soldat cu o persoană decedată. Imaginea desfigurată a victimei i-a rămas întipărită în minte. De atunci este mult mai prudent în trafic. O altă intervenție pe care nu a uitat-o și pe care a coordonat-o a fost tot la un accident rutier în vara anului 2017 la ieșirea din Focșani spre Răstoaca.

Își amintește cum: ”În urma impactului dintre două autoturisme o tânără a rămas încarcerată. La fața locului a venit mama fetei care plângea, țipa și era disperată că propriul copil se află între fiarele autoturismului. Nu știa în ce stare se află fata ei. Pentru că presiunea asupra colegilor era destul de mare dar și pentru a evita înrăutățirea stării femeii am condus-o în apropierea mașinii și am lăsat-o s-o vadă. Când a văzut că fata este conștientă și viața nu-i este pusă în pericol s-a liniștit iar intervenția a decurs fără probleme. Prezența de spirit este foarte importantă în astfel de momente dar la fel de importantă este și siguranța ta și a colegilor, așa că întotdeauna m-am preocupat de instruirea acestora, ca toți să știm dinainte ce avem de făcut.

Deviza mea este ”Cu câți oameni plec la intervenție cu atâția vreau să mă întorc.” Nu-mi plac persoanele individualiste și nici actele de eroism gratuite. Mulți dintre noi avem familii și uneori din cauza adrenalinei putem neglija pericolul. De aceea trebuie să ne susținem unii pe alții. Și acum când plec la intervenții mă încearcă sentimente de teamă, îmi fac multe scenarii din dorința de a putea acționa rapid, dar înainte de toate îmi fac semnul crucii și spun o rugăciune că după noi nu mai vine nimeni să ne salveze. Suntem noi și Dumnezeu.”

Pentru plutonierul adjutant Alexe Nicușor intervențiile reușite sunt cele în care salvezi cât mai multe vieți și limitezi pagubele ce puteau fi produse de situația de urgență. Luna trecută, pe 10 ianuarie, a coordonat o astfel de intervenție. În urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un incendiu la o gospodărie în orașul Odobești, cartierul Satu Nou. La locul evenimentului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani.

La intervenție a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția a fost una dificilă din cauza vremii nefavorabile care se manifesta prin ninsoare abundentă și viscol, dar și a degajărilor mari de fum provenite de la cantitatea mare de materiale combustibile, precum și a faptului că anexele care ardeau, în suprafață de aproximativ 500 mp, erau corp comun cu spațiul de locuit. La momentul ajungerii la fața locului familia, formată din patru membri, doi adulți și doi copii, reușise să se autoevacueze. Cu toții erau îmbrăcați sumar și se uitau neputincioși la dezastrul din jurul lor. Tatăl, de 36 de ani, din dorința de a mai salva din bunuri suferise arsuri la nivelul membrelor.

Plutonierul adjutant Alexe Nicușor, a acționat imediat pentru asigurarea ajutorului medical solicitând o ambulanță SAJ în sprijin, care l-a preluat și l-a transportat pe bărbat la spital. Concomitent cu desfășurarea activităților de recunoaștere și localizarea incendiului, tot prin grija salvatorilor, mama și copii au fost adăpostiți la niște cetățeni din localitate. După localizarea incendiului, șeful gărzii a coordonat intervenția concentrând eforturile pe salvarea spațiului de locuit pentru ca familia să nu fie nevoită să sufere și mai mult din cauza necazului întâmpinat iar copilașii să rămână cu un acoperiș deasupra capului.

Prin deciziile luate s-a reușit salvarea locuinței și limitarea pagubelor iar misiunea a fost finalizată cu succes fără a fi înregistrate probleme deosebite. Experiența, profesionalismul și buna pregătire a întregii echipe au fost încă o dată demonstrate, motiv pentru care, curajul și devotamentul plutonierului adjutant Alexe Nicușor a fost recompensat cu titlul de ”Pompierul lunii ianuarie 2019” Cu această ocazie îl felicităm și pentru că știm cât de importantă este echipa pentru el, îi dorim ca de fiecare dată ” Cu câți oameni pleacă la intervenție cu atâția să se și întoarcă”.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Atenție, șoferi! A intrat în vigoare TollRo! Transportatorii cer o amânare!

Șoferii care circulă pe drumurile naționale trebuie să fie atenți de unde își achită,...

Au trecut aproape șase decenii de la înființarea Grupului de Pompieri al județului Vrancea

La 1 octombrie 1968 lua ființă Grupul de Pompieri al județului Vrancea, prin Ordinul...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...