Jandarmii au fost alături de copiii care în această perioadă se află în tabăra de la Gălăciuc și le-au povestit acestora despre misiunile desfăşurate de Jandarmeria Română. Nu au fost însă numai discuții, pentru că toți copiii aflați în tabără au avut parte și de o lecție “pe viu”, putând admira materialele specifice de intervenţie şi armamentul din dotarea Jandarmeriei Române. Nu în ultimul rând, jandarmii le-au făcut copiilor o scurtă prezentare a principalelor fapte antisociale săvârşite de minori, cu scopul prevenirii fenomenului infracţional, în rândul acestora. Astfel de activități vor mai avea loc și în perioada următoare, au transmis reprezentanții IJJ Vrancea.







