Doi bărbați din Vidra au ajuns în antenția poliției în urma unei tentative de jaf. Ei au vrut să spargă o locuință, dar chiar când se pregăteau să fure au fost prinși asupra faptului de proprietara de 71 de ani. Femeia a început să țipe și a dat alarma, iar vecinii au sărit imediat și au sunat la poliție. “Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului iar în urma verificărilor efectuate, la aproximativ 500 de metri de locuința femeii, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din com. Vidra, care se ascundea atât de locuitori, cât și de polițiști. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate a fost identificat și cel de-al doilea suspect în cauză, și anume un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Vidra. În cauză a fost întocmit dosar penal, cei doi barbați fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.






