AcasăActualitateFOTO: Simulare de inundații la Suraia

FOTO: Simulare de inundații la Suraia

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a organizat astăzi la Suraia un exerciţiu pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii produse pe râul Siret. Pompierii, dar și celelalte forțe de intervenție care au luat parte la exercițiu, au avut de parcurs mai multe situații tactice. Punctul 1 din scenariu a fost că, urmare a deversării unei mari cantităţi de apă din barajul de acumulare Movileni, din cauza unei defecțiuni tehnice la acesta, coroborat cu cantitatea mare de precipitații și cu debitele foarte mari ale râurilor există probabilitatea ca râul Siret, în dreptul localității Suraia, să depăşească digul de protecție şi să inunde locuințele și obiectivele economice situate pe malurile acestuia. În localitatea Suraia, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a hotărât punerea în aplicare a planurilor de evacuare în situaţii de urgenţă şi au dat dispoziţie serviciului voluntar pentru înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea populaţiei, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor inundaţiilor şi a viiturilor create pe râul Siret. Se instalează şi organizează taberele de sinistraţi și se acționează pentru evacuarea populaţiei. Pasul următor a fost acela ca membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgență ai comunei Suraia împreună cu personalul I.S.U. Vrancea, I.J.J. Vrancea și M.Ap.N. să acționeze pentru consolidarea şi supraînălțarea digurilor de protecție cu saci de nisip. De asemenea, S.G.A. Vrancea a instalat diguri mobile pe o lungime de aproximativ 50 m pe malul drept al râului Siret. Din cauza deversărilor, nivelul apei râului Siret creşte şi două persoane care se află la pescuit rămân izolate pe una din fundațiile pilonului podului ce traversează râul Siret. Intervin I.S.U. Vrancea cu o barcă pneumatică pentru evacuarea persoanelor, iar pentru acordarea îngrijirilor medicale un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. Urmare a depăşirii cotelor de inundaţii, râul Siret amenință să inunde locuințele și obiectivele economice din localitate. Se intervine de către un echipaj al ANIF și de către I.S.U. Vrancea cu motopompe pentru evacuarea apei. Echipajul I.P.J. Vrancea asigură măsurile de ordine și siguranță publică în zona de intervenție. La exercițiu au luat parte și prefectul județului, Ticu Costandache, directorul S.G.A. Vrancea Kanty-Cătălin Popescu, șeful grupului de suport tehnic pe linia situațiilor de urgență generate de inundații și avarii la construcții hidrotehnice, precum și reprezentanții celorlalte instituții cu care se cooperează în astfel de situații.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...