AcasăActualitateDosare penale pentru comercializarea de produse contrafăcute

Dosare penale pentru comercializarea de produse contrafăcute

La data de 30.10.2019, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, din mun. Tecuci, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 R., privind mărcile și indicațiile geografice. Fapta constă în aceea că la data de 13.10.2019, ora 08.30, cel în cauză a fost depistat de către jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pe raza comunei Dumbrăveni, în timp ce oferea spre vânzare produse cosmetice care purtau mărci înregistrate, fără a deține documentele necesare pentru punerea în circulație de produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Tot la data de 30.10.2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea au înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998R., privind mărcile și indicațiile geografice. Astfel, la data de 27.10.2019, ora 08.45, acesta a fost depistat de către jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pe raza comunei Dumbrăveni, în timp ce oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte care purtau mărci înregistrate, fără a deține documentele necesare pentru punerea în circulație de produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...