AcasăActualitateConsilierii locali convocați în sedință extraordinară

Consilierii locali convocați în sedință extraordinară

Consiliul Local al municipiului Focșani a fost convocat în sedință extraordinară, marți, cu începere de la ora 16:00, după ce joia trecută consilierii PSD i-au respins primarului Misăilă mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi. Primul proiect picat de majoritatea PSD-ALDE-UNPR a fost cel al aprobării unei modificări organigramei , statului de funcții și numărului de personal pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Focșani. Misăilă a transmis că Primăria are un termen de respectat privind modificarea organigramei, altfel, toate achizițiile publice vor fi complet blocate. Primarul l-a acuzat pe Iorga pe față că e un turnător și că trădează. Viceprimarul Marius Iorga a început să se plângă că nu mai este salutat și că lucrările la mai multe străzi din Focșani au fost făcute de mântuială. Rămâne de văzut dacă, în ședința de marți, spiritele s-au calmat și dacă Misăilă a reușit să-și convingă proprii consilieri să dea un vot pozitiv proiectelor aflate pe ordinea de zi. Mai jos puteți citi ce proiecte se află în dezbatere la ședința extraordoinară de astăzi:

  1. proiect de hotărâre privind aprobarea transferului la cerere, a doamnei Pascaru Carmen, consilier juridic gradul I în cadrul Aparatului permanent de lucru al Consiliului local al municipiului Focșani la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani;
  2. proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Focșani, cabinetului primarului și viceprimarii municipiului Focșani;
  3. proiect de hotărâre pentru completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 59/2007 privind aprobarea inventarierii și clasificării parcărilor și locurilor de parcare din municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
  4. proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2019;

 

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...