AcasăActualitateFOTO: Peste 3,7 milioane investiți de CNI în drumurile din comuna Fitionești

FOTO: Peste 3,7 milioane investiți de CNI în drumurile din comuna Fitionești

Compania Națională de Investiții, care funcționează sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publuce, Dezvoltării și Administrației a finalizat lucrările la un obiectiv important din județul Vrancea. Este vorba despre lucrările la obiectivul de investiții privind „Punerea în siguranță a drumurilor calamitate ca urmare a inundațiilor din perioada 2014 – 2016” de pe raza comunei Fitionești. Astfel, la aproape 6 luni de la demararea lucrărilor din luna iunie a acestui an, au fost asfaltați cei aproximativ 3 km de drum vizați și au fost realizați aproximativ 3,8 km de șanțuri betonate. Investiția care a cuprins sectoare de drum în satele Fitionesti și Ghimicesti se ridică la aproximativ 3,7 milioane de lei urmează a fi recepționata în cursul acestei luni.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...