O asistentă medicală la UPU-SMURD și voluntar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea face o analiză a situației de la spitalele civile unde a fost instaurată conducere militară, în contextul stării de urgență generate de pandemia de coronavirus. Avem deja exemple în țară, iar de ieri și Spitalul Județean Focșani este condus de o echipă formată de personal militar. Că e bine, că e rău, vom vedea, sperăm să ne povestească specialiștii la un moment dat.
„Ne salvează Armata?
Nu știu dacă metoda pumnului în masă și a ordinelor militare, nu ar stârni mai multe tensiuni, acolo unde este atâta nevoie de calm. Deși militarii au început sa facă ordine prin Suceava, domn’le medicii au ridicat o problema, absolut legitimă și anume problema răspunderii actului medical. Când mă constrângi să fac un act medical la comandă, dar răspunderea este pe model civil, tu comanzi dar eu răspund, s-a încheiat povestea. În Armată, cine comandă, răspunde. Aici comandă militarul, dar răspund civilii. Impunerile de gen militar nu ne ajută. Avem nevoie de specialiști, epidemiologi, infecționiști și avem nevoie de protocoale, adaptate sistemului nostru sanitar. Nici acum nu-s reguli clare. Spitalele au bâjbâit. Din perspectivă democratică, decizia militarizării spitalelor îmi stârnește o profundă dezamăgire, pentru că nu am învățat nimic din valorile care ar fi trebuit să ne fie reguli în cei 30 de ani de libertate. Privim neputincioși la propriul eșec de țară.
Unde sunt valorile civile? Știm foarte bine că una dintre formele unei dictaturi este și cea militară, iar ea apare când corpul militar capătă puteri excesive în aparatul unui stat și în societate. Sigur, nu ne îngrijoram, suntem în perioada unei stări de urgență, cauzată de o pandemie, iar armata ajută cum poate. Este totuși trist să observăm că valorile civile, care ar fi trebuit să dea coerență sistemului medical, au murit cu totul, iar vidul lăsat între ele este umplut cu cele specifice organizațiilor militare.
Într-o bază militară, ordinul se execută, nu se discută; disciplina și rigoarea sunt prioritare. Într-un spital civil, nu căutăm acest tip de reguli organizaționale tipice războiului, ci competență și integritate. Din spitalele conduse de militari, vin semnale despre comportamentul de Moș Teacă a militarilor puși sa conducă. Nu mă miră. Generalul-Maior în rezervă, domnul Ionel Paul Oprea, le-a ținut ditamai profesorilor universitari o lecție despre cum e dumnealui Napoleon al Crizei de Sănătate, după care a descins la Suceava, să le arate dumnealui, civililor, ce înseamnă coborârea din pod a milităriei. Că militarii sunt așa cum sunt, e treaba lor. De aia, societățile democratice îi țin în cazărmi, dar, domnilor, cu toată dragostea, în civilie nu-i ca la cazarmă, că nici medicii, nici asistentele, nu sunt ordonanțele dvs ca să-i puneți să frece podele și să facă ordine în dulapuri, dând curs unei porniri tipice de Moș Teacă.
În decembrie ’89, un alt politician, poate ceva mai talentat decât cei cu care ne lăudăm noi, pe numele său Nicolae Ceaușescu, apela la Armată pentru a soluționa o criză, ce-i drept, politică. Rezultatele s-au văzut. Și nu atât în faptul că regimul Ceaușescu s-a prăbușit cu huiet, nici în faptul că însuși Ceaușescu a fost victima acestei nerozii, nici în faptul că generalii care au comandat la Timișoara, precum Stănculescu, au făcut închisoare, ci în faptul că Armata s-a discreditat pentru mult timp în post-decembrism prin implicarea într-o afacere strict civilă. De altfel, acest proces a început și pentru noi prin scoaterea Armatei cu tehnică de luptă, pe străzi. Deocamdată, în afară de imaginea penibilă de popandăi în uniformă, ieșind din gaura turelei, ca la parada de 23 august, imaginea Armatei n-a fost pusă la încercare. Acum, militarii patrulează alături de Poliție, pe post de Miliție, pe străzi. Nu s-au înregistrat incidente în care militarul să fie dezarmat de huligani, dar nici mult nu mai e.
În spitalele militarizare înțeleg că se dezvoltă conflicte între conducătorii militari și subordonații civili. Din câte s-au aflat până acum, originea acestora stă în aroganța de Moș Teacă a militarilor, îmbătată de elogiile neroade făcute de ministrul Sănătății, în persoana domnului Nelu Tătaru. Convinși că sunt salvatorii națiunii, că au fost chemați la disperare și că fără ei, totul se duce dracului, militarii umilesc în stânga și-n dreapta. Există riscul, prin urmare, ca din experiența stării de urgență, Armata să iasă cu imaginea boțită rău.
Bine!!! Și în altă ordine de idei, ca „să mai demitizăm boala”, de anticipate ce se mai aude?”, scrie asistenta medicală pe pagina sa de Facebook.






