AcasăActualitateIon Ștefan: "Toate posturile din Ministerul Lucrărilor Publice vor fi scoase la concurs"

Ion Ștefan: „Toate posturile din Ministerul Lucrărilor Publice vor fi scoase la concurs”

Prezent într-o emisiune televizată, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan a declarat că reorganizarea ministerului pe care îl conduce „intră în linie dreaptă”. Procesul de reorganizare va începe în curând, iar primul pas în acest sens a fost făcut.  Marți a fost publicată o Hotărâre de Guvern prin care, aproape toate posturile din minister vor fi scoase la concurs. Ion Ștefan a spus că din cele 1.020 de posturi din minister, vor rămâne doar 765. „Astăzi (n.r. marți) a apărut în Monitorul Oficial hotărârea de guvern cu privire la organizarea şi organigrama ministerului. Odată cu apariţia în Monitorul Oficial a intrăm în linie dreaptă cu reorganizarea ministerului. Vom reorganiza din temelii ministerul, aproape toţi angajaţii ministerului vor fi nevoiţi să participe la concurs. Toate posturile din minister vor fi scoase la concurs. Au fost 1.020 de posturi în minister, vor rămâne 765 de posturi. Asta nu înseamnă că vor rămâne 765 de angajaţi în minister. Putem să ne oprim şi mai jos. Îmi doresc un concurs deschis, să poată participa şi opinia publică”, a declarat Ion Ştefan, la postul de televiziune B1 TV, care a spus că își dorește transmiterea concursurilor live pe site-ul ministerului.

„Vrem să deblocăm pentru totdeauna această idee că Ministerul Lucrărilor Publice e patronat sau controlat de oameni aduși de unul și de altul. Acum au posibilitatea angajații ministerului, dar și ceilalți să-și pună în valoare și să-și etaleze priceperea într-un concurs public, în care nimeni nu va putea interveni într-un fel sau altul”, a mai spus Ion Ștefan. În opinia ministrului, de-a lungul timpului, ministerul a fost puternic politizat. În cele șase luni de mandat, Ion Ștefan a depistat o serie de cheltuieli care nunt nejustificate. Acesta a reamintit cazul barierei de la intrarea în instituție pentru care ministerul trebuie să plătească servicii de mentenanță de 11.000 de lei pe an, în condițiile în care costul inițial al acesteia a fost de 13.000 de lei.

„Nu există nici cel mai mic semn de întrebare că acest minister nu ar fi fost politizat 100%, chiar cei care spun că au rămas de pe vremea lui X sau Y între timp s-au decolorat sau s-au vopsit şi nu ştim exact de unde şi cum au mai apărut. Aş vrea să înţelegeţi că în aceste şase luni am avut ocazia să văd mai în profunzime ministerul, să constat lucruri pe care nu s-ar fi meritat să le faci la nivel de minister. Să cumperi tu o barieră de intrare în minister cu 13.000 de lei şi să plăteşti mentenanță 11.000 de lei/an…”, a spus Ion Ştefan, la același post de televiziune.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...