277 de polițiști din cadrul IPJ Vrancea, 63 de jandarmi și 35 de cadre ale poliției locale și Garnizoanei Focșani au acționat timp de 4 zile, între 15 și 18 mai, în cadrul unei activități de prevenire și combatere a infracțiunilor pe timpul pandemiei. Forțele de ordine au organizat 108 filtre în cadrul cărora au fost verificate 1.641 de autoturisme și 2.065 de persoane. În urma activităților specifice, autoritățile au constatat 2 infracțiuni și 192 de contravenții, valoarea totală a sancțiunilor ajungând la 26.000 de lei (5.373 de euro). În cadrul acelorași misiuni, oamenii legii au controlat 43 de societăți comerciale și au retras 2 certificate de înmatriculare.






